Home2025-08-30T05:52:54+00:00

DIPLOMACY, SECURITY AND DEFENCE RESEARCH ORGANIZATION

Always for the people!

DIPLOMACY, SECURITY AND DEFENCE RESEARCH ORGANIZATION

Always for the people!

DIPLOMATIE

Apărută cam în același timp cu societatea umană, diplomația a permis omului să stabilească relații de alianță sau de beligeranță cu alte societăți, să dezvolte proiecte comune, să rezolve probleme ce altfel ar fi impus distrugerea reciprocă a respectivelor societăți și nu numai.

În sens larg, ”diplomația” se definește ca arta sau știința de a menține relații de pace între diferite entități umane.

SECURITATE

Securitatea este un concept complex, cu multiple fațete, aflat într-o continuă dezvoltare.

Securitatea este un concept complex, cu multiple fațete, aflat într-o continuă dezvoltare. Astfel, pornind de la sensul său de bază, și anume acela de a asigura o stare de siguranță și protecție suficientă unor entități individuale sau colective, vii sau simple lucruri, securitatea și-a diversificat aria de acoperire, astfel că, în prezent, aproape că nu găsim domeniu al vieții care să nu facă referire, într-o formă sau alta la ”securitate”.

APARARE

”Defence” este conectată, în primul rând cu structurile militare.

Confruntarea între oameni și confruntarea între oameni și alte ființe reprezintă unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale umanității. De altfel, confruntarea este prezentă în orice situație definită de natură, ea asigurând supraviețuirea, progresul, prosperitatea, dezvoltarea. Toate acestea aparțin, evident, câștigătorilor. Același lucru se poate spune și despre societatea umană.

EXPERTIZĂ

Expertiza DSD RO ofera expertiza in urmatoarele domenii: Promovarea cercetarii stiintifice; Dezvoltarea instrumentelor de cercetare specifice; Organizarea de intalniri, cursuri, training-uri, conferinte, workshop-uri, mese rotunde, expozitii si simpozioane de specialitate; Promovarea securitatii mediului; Realizarea de schimburi de experienta cu organizații internaționale;Activități de formare profesională;Organizare activități de voluntariat;Cooperare cu mediul universitar/academic, școală, stat [...]

APARARE

”Defence” este conectată, în primul rând cu structurile militare. Confruntarea între oameni și confruntarea între oameni și alte ființe reprezintă unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale umanității. De altfel, confruntarea este prezentă în orice situație definită de natură, ea asigurând supraviețuirea, progresul, prosperitatea, dezvoltarea. Toate acestea aparțin, evident, câștigătorilor. Același lucru se poate spune și despre societatea umană.

Go to Top